Adina Pentelie

EMA Provence 2012 – Franta 8

18 Oct 2012


 

  Provence 25-31 August 2012

 

 

 

 

Sambata 25 august 2012 – Ziua 1

Cred ca mi-ar fi dorit totusi sa scriu ca a fost un voiaj linistit de la Bucuresti la Château-Arnoux, dar din pacate n-a fost chiar atat de linistit. Mai exact:

Trezirea 4:30 dimineata cu programare de plecare spre aeroport la 5:15. Dar rectific, masina intarzie si la 5:30 deja pornesc spre poarta pe jos in intampinarea ei ptr a nu fierbe de neliniste in casa. In fine ajung cu bine la aeroport strabatand orasul cu viteza luminii.

La aeroport incep sa zaresc din participantii EMA Provence 2012 – si ma linistesc.

A urmat escala la Viena unde am mai baut cafele si am “bantuit” prin aeroport ca sa treaca timpul mai repede si intr-un final am ajuns la Nice conform programului la 12.10. Dan (sotul meu) ma astepta deja in fata aeroportului, m-am echipat rapid in speranta ca vom pleca tot grupul impreuna spre Château-Arnoux-Saint-Auban prima destinatie unde urma sa “campam”. Din pacate am reusit performanta de a ne pierde in urmatoarele 5 minute de grup, asa ca dupa doua ture imprejurul aeroportului am decis sa plecam singuri spre hotel. Urmau aproximativ 250 km, pe o caldura infernala (perceptia de caldura accentuata din cauza echipamentului). Am plecat pe drumul lui Napoleon, din Nice –Grasse – Castellane – Cheile Tores spre Digne Les Bains. Campurile de lavanda deja trecuta pastrau totusi parfumul bine cunoscut. Din pacate, totul era parca parjolit de soare.

In momentul in care am ajuns la Gorges du Verdon s-a intunecat cerul. Am tras pe dreapta sa ne echipam de ploaie. Abia am apucat sa-mi pun echipamentul si sa salvez aparatul foto. Ploaia a inceput deodata, cu un debit ce n-am mai vazut pana atunci. Dan era in blugi si cu geaca de moto. In dreapta aveam stanci iar in stanga probabil o mare rapa, dar nu puteam vedea nimic dincolo de parapet. A inceput sa cada grindina. Era asa de mare si deasa ca aveam impresia ca ma biciuie cineva pe picioare si pe spate. Credeam ca o sa se sparga casca. De fapt nu mai stiam daca-i gheata sau piatra ptr ca au inceput alunecarile de pietre de pe versanti si suvoaie de apa ingreunau circulatia. Toate masinile au tras pe dreapta, ceea ce ptr noi a fost favorabil, parand ca avem un culoar prin care ne puteam strecuta. Fulgera pe langa noi iar tunetele te faceau sa te zgudui (partial de teama). Toata aceasta trecatoare am strabatut-o pe furtuna, fara sa stim pe unde ne aflam. Cand m-am dat jos de pe motocicleta ca sa poata Dan trece peste niste pietre cazute din munte, am vazut cum apa imi iesea din ghete pe sus, iar cotierele manecilor erau pline cu apa ca intr-o galeata, care mi s-a scurs toata in pantaloni in momentul in care am ridicat mana sa-l ghidez. Nu aveam forta nici macar sa plang sau sa fiu furioasa. Era ingrozitor de frig. Am trecut de la 35 de grade la 5-7 grade in mai putin de-o ora.

Am ajuns la hotel pe la 19:30, rupti de oboseala, inghetati si mustind de apa. Camera de hotel meschin de mica, cu dusul separat de wc, dar care se numea “Cinema”.

Pe pereti erau lipite afise, pagine de ziar cu actori si tablouri cu diverse specatacole care avut loc prin Franta anilor ’60. Simpatica ideea, dar sufocant ca décor. Coboram la restaurantul hotelului sa mancam si descoperim cu stupoare ca tot meniul e format din sapte feluri de mancare toate cu o denumire greu de inteles. Cu mari rugaminti le cerem sa ne dea o supa calda ca sa ne incalzim. Primim (ca pe un favor din partea casei) o supa verde, mica dar…extraordinar de gustoasa. Avem satisfactia gustului dar mai ales a caldurii ei.

Cadem lati si adormim in trei minute.


Duminica 26 August 2012 – Ziua 2  

Trezirea la 06:30, fara nicio dificultate. Cafea facuta de Dan, mic dejun tipic francez, echiparea si pe moto.Sedinta de grup (35 de persoane pe 22 de motociclete) are loc la 08:45 iar la ora 09:00 plecam in grupuri formate din cate 5-6 motociclete pe traseul indicat de Razvan.

 

 


 Dan isi pune harta pe spate si devine cap de coloana, eu ghidandu-l prin casca, pe ce drumuri sa mergem. In prima zi, mult promisul Provence nu ni se arata, ptr ca traseul este exclusiv prin Alpi, iar Razvan a punctat corect spunand ca era pacat sa-i ratam atata timp cat eram atat de aproape de ei. Mai mult, cred ca i-a ales ptr ca in prima zi toata lumea era mai mult sau mai putin odihnita (unii au venit pe moto de la Bucuresti, dar majoritatea cu avionul pana la Nice) dar cu siguranta toti erau dornici de explorare.
Traseul: St.Auban-Mirabeau-Barreme-St.Andre Les Alpes-La Colle St.Michele-Annot-St.Benoit-Guillaumes-St.Martin Entraunes-Colle de Cayolle-Barcelonnette-Col d’Allors-Ch.lle de Valvert-Allors-Colmars si retur prin St.Andre Les Alpes- St.Auban.

Imagini splendide cu chei si pasuri extraordinare. Problema apare cu luatul mesei. Nimeni pe strada de zici ca-s locuri total nepopulate. Ni se spune ca la ei duminica nici iarba nu creste. Mai tarziu aveam sa aflam ca de fapt nici lunea nu creste.

 

Asa ca…ne “trezim” usor panicati si mai ales infometati in Alpi, la altitudinea de 2000 m.

 

In sfarsit la Guillaumes gasim niste terase deschise iar la una din ele incapeam tot grupul nostru de zece oameni. Nu avem prea mult de gandit ptr ca si aici meniul era format din doua salate si trei feluri principale.

Cartofii prajiti sunt la mare pret in Franta iar in aceasta carciuma hamburgher-ul era de baza. Berea a sters toate urmele de grasime si asa am putut pleca la drum ceva mai increzatori.

Drumul a fost splendid, dar un pic cam lung chiar si ptr prima zi, in special ptr ca soseaua era cu multe serpentine si nu-ti permitea sa prinzi viteza. La un moment dat, la o rascruce la intrarea intr-un oras, am reusit iar sa ne pierdem de grup si-am ramas doar trei motociclete. Pe drum a mai disparut una, asa ca la hotel am ajuns doar doua motociclete si din nou inghetati de frig. Este deja ora 20:45. Aproape 12 ore de moto-ciclit. Toata ziua am avut o durere ingrozitoare de cap, fara posibilitatea de a-mi cumpara de la o farmacie o pastila.

La hotel, fiind duminica, nici picior de gazde. Luminile stinse peste tot, am folosit codul de acces dat inca de la sosire (grijulii francezii) si ne-am dat seama ca n-avem nici macar o sticla de apa. De vin avusesem grija sa le spunem sa ne lase, dar apa…nu. Am mancat ce apucasem sa luam de la un supermarket cu o zi inainte si-am baut vinul lasat de cei de la hotel. O senzatie absolut stranie ptr un hotel din Comunitatea Europeana, care se vrea si de 3*.

Cadem din nou lati si adormi in trei minute.  Total 320 km

 Luni 27 August 2012 – Ziua 3

Trezirea la 06:30 fara probleme. Cafea + mic dejun rapid, echiparea si pe moto. Deja ma simt ca in armata. Din pacate noi si inca un cuplu (care au cu ei si un copil de 8 luni) suntem in alta locatie de restul grupului, la 2 km distanta. Imi iau cafeaua cu mine pe motocicleta ptr ca nu apuc s-o beau pe toata, care binenteles ca la primul hop o pun pe mine. Nu mai conteaza, ptr ca ajungem la timp cat sa ne notam traseul si sa facem poza de grup. Am ochii umflati de somn, curent si durerea groaznica de cap din ziua precedenta. Ma duc pana in baia unei fete si descopar ca hotelul in care sunt cazati majoritatea participantilor la EMA este…mai “simpatic” decat al nostru. Criteriul francezilor ptr acordarea stelelor hoteliere cred ca este mult mai permisiv decat mi-am imaginat pana acum. Ce deziluzie!!!!

Traseul este ceva mai scurt, dar pe drumuri foarte intortochiate – pacaleala. Incerc sa descriu traseul cu speranta ca voi omite cat mai putin locuri demne de vizitat.


 

Traseul: St.Auban-Mirabeau-Mezel-Estoublon-Ch.lle St.Georges-St.Jurs-Mousteriers S.te Marie-Col d’Ayen-La Palud sur Verdon-Belv.re de l’Escales-Poin Sublime-Rougon-Trigance-Bargeme-Comps s’Artuby-GRAND CANYON DU VERDON-Aiguines-Lac de la S.te Croix si retur prin Mousteriers spre St.Auban.

 

 

Trebuie sa spun ca a fost o ruta inimaginabil de spectaculoasa. Poate daca cineva a vazut marele Canion din America…asta nu-l va mai impresiona.

 

Dar eu si multi poate din restul grupului, care n-am ajuns pe acele meleaguri am declarat la unison ca este un spectacol unic. Ca sa vezi acest canion de pe ambele maluri, cand ajungi pe D952 in La Palud sur Verdon se intra pe a doua intrare a soselei D
23 (atentie! poate fi foarte usor ratata) care este ca o bucla mica, dar cu un peisaj selenar.

 

 

Pe mine m-a dus cu gandul la filmul Avatar, unde stancile parca erau in aer cu copaci pe ele. Orice fotografie as face…nu cred ca va reda vreodata maretia reala a acelui loc.

 

Esti situat deasupra canionului, cu un hau sub tine de aprox 1000 m. Interzis celor cu rau de inaltime. Aici am reusit sa fotografiez un vultur plesuv in zbor, care plana exact la granita dintre lumina si umbra. Astfel apare total detasat de fundal (foarte incarcat in realitate), cu aripile larg deschise care-i tinut in aer datorita curentilor ascendeti formati in canion ( F8-Exp.1/1000-ISO400 - Vezi categoria “Natura”)

Drumul se continua pe D955 pana la Comps s.Arturby si se intra pe D71 ca sa se poata admira Canionul si de pe malul celalalt. Soseaua continua pana la Aiguines la Lac de Ste Croix care este de un albastru-verzui ireal. Cand am trecut pa laga lac am vazut ca vaporasele de croaziera sunt electrice iar restul oamenilor puteau mege doar cu caiacul. Probabil asa ii pastreaza culoarea, nelasandu-l sa se polueze…

Cum spuneam cu o zi inainte, nici iarba nu creste nici luni. Doar ca de data asta am fost super-precauti si in Mousteriers S.te Marie in care lumea munceste totusi ca e oras turistic, am cumparat mancare si-am luat masa in munti la aer curat. Foarte inteligenta aceasta miscare, ptr ca aceasta tura extraordinara ne-a facut sa cam pierdem notiunea timpului, ajungand sa ne dorim intoarcerea abia cand organismul aproape cedase de oboseala.

Sosirea la hotel 20:45. Deci de data asta mai mult de 12 ore pe motocicleta. Total 270 km.

La hotel din nou bezna totala. Intram cu codul de acces. Nimeni…desi e deja luni. Ni se confirma ca au liber si luni. Deja ne simtim ca la o ruda in vizita, care ne-a lasat cheile si ne-a lasat sa ne gospodarim singuri.

Nu mai cadem lati ptr ca adormim deja din picioare.

Marti 28 August 2012 – Ziua 4

Trezirea la 6:30. Armata ne-a intrat in sange ! Nu-mi mai face Dan cafeaua. E intr-o groaznica criza de sciatica. Aproape ca urla de durere. Oboseala ultimelor zile, a drumului lung pana in Franta, dormitul noaptea cu geamul larg deschis cand afara nu sunt mai mult de 16 grade, plus statul pe motocicleta cu echipamentul ud…probabil ca i-au venit de hac. Caut pastile si unguente prin geanta, descopar si plasturii cu ardei iute pe care-i aplic imediat si adoarme la loc frant de oboseala…durerii. Intre timp a inceput sa ploua torential. Ma bucur ca n-am plecat in tura. Inca o ploaie n-as mai fi suportat.

Dan se trezeste pe la 10:30 fericit ca nu-l mai doare nimi

c (se vede ca ma minte, dar il las in pace) si plecam prin tabara generala sa vedem care-i miscarea. Descoperim ca mai sunt si altii infranti de oboseala zilei precedente (majoritatea totusi au plecat pe traseu), stam sa bem o cafea si plecam la farmacie sa ne aprovizionam cu sedative. Nici eu nu ma simt ok. Am ramas cu acea durere de cap care persista suspicios de mult de trei zile. Este al doilea drum care-l fac la farmacie, primul fiind la 8:30 dimineata, dar era prea devreme si era inchis. Acum e 14:30 si este din nou inchis. Sunt in pauza de masa. Ma gandesc cand or mai munci bietii de ei? Nu obosesc sa tina contul atator pauze…si libere…si concedii…si…si…

Dan e din nou in pat, doarme si geme de durere in somn. Ma duc si eu sa ma odihnesc, ca sa avem putere sa mergem la adunarea generala din seara asta cu restul grupului. Maine ridicam “ancora” si schimbam locatia. Sper sa nu dam peste o alta oroare de hotel. Dar cel mai mult sper ca Dan sa-si revina cu adevarat si sa nu-si forteze spatele numai de dragul “competitiei”.

Miercuri 29 August 2012 – Ziua 5

Trezirea la 8:00. Armata ne-a mai lasat putin in pace, cat sa ne putem face bagajele si sa ne bem cafeaua linistiti. Am plecat la locul de intalnire si la 10:30 eram deja pe drum spre noua locatie: Tarascon.

 

Traseul: D4096 St.Auban-Montfort-Peyrus-Manosqui-D907 Reilanne-Montfuron-D27 St.Martin de la Brasque-Lourmarine- D36 Bonnieux- D2 Menerbes-Cavaillon- D99 Les Beaux de Provence-Tarascon.

 

Tot acest drum prin tot felul de satuce mai mici sau mai mari, in care ne-am oprit doar sa admiram, sa bem o cafea sau am trecut repede, ne-au mers la suflet.

 

Pot spune ca apogeul l-am atins la Les Beaux de Provence, unde am gasit un castel si-un oras…intr-o fortareata cocotata pe un deal.

Mai exact, este un muzeu-orasel vechi situatiat pe un platou stancos, in inima Alpilor Maritimi, de unde ai o priveliste exceptionala spre Camargue, Arles si munti. Vizitarea se face doar pe jos, pe niste stradute inguste in panta, care au de-o parte si de alta restaurante –perfecte ptr o cina romantica – sau magazine de suveniruri care-ti vand in special saculeti cu lavanda, ierburi de Provence sau figurine de ceramica tipic locale. Se spune ca in acest lacas care n-ar avea mai mult de 500 de suflete, suporta vizita anuala a aproximativ 1,5 milioane de vizitatori pe an.

 

 

In Tarascon am ajuns pe inserat la un hotel umil dar corect, cand deja totul era inchis. Era ziua lui Razvan, care ne-a invitat la o cupa de sampanie si-o felie de tort.

Dupa ce i-am urat tot ce-i mai frumos pe lume…tuturor ni s-a facut foame. Din fericire Dan si cu mine aveam ce manca, dar majoritatea grupului, era complet lihnit de foame. Dupa nenumarate intrebari in dreapta si-n stanga au aflat de existenta unui restaurant-pizzerie la 200 de metri departare. In timp ce ne savuram (deja) eterna branza camembert si saucissons, am auzit voci triste pe strada. Atunci i-am vazut pe toti intorcandu-se de la mult visatul restaurant, la fel de flamanzi precum plecasera.

De fapt, cei de la pizzerie au refuzat cu obstinatie sa-i primeasca, deoarece era prea tarziu ptr ei, pe motiv ca sunt prea multi si se depaseste orarul de lucru si in plus…se consuma si curent electric. Nicio tentativa de “premiere” a efortului lor n-a dat rezultat (inclusiv in a plati lumina pe perioada cat ar fi stat cu totii la masa), drept urmare au facut cale intoarsa si probabil ca s-au culcat cu totii flamanzi. I-am chemat la masa pe prietenii nostri de la camera alaturata si le-am oferit din ce mai aveam in traista. Conserva de carne care plutea intr-o zeama destul de grasa si usor gretoasa (probabil minunata daca ar fi fost incalzita) a disparut repede, parand cea mai buna mancare de pe teritoriul Frantei. Am baut apoi o sticla de vin rosu care ne-a trimis spre pat destul de repede.

Total tura aproximativ 300 km.

Joi 30 August 2012 – Ziua 6

Trezirea la 6.30. Sunt din nou inrolata in legiunea franceza. Cu ochii “carpiti” de somn ma uit pe geam si vad ca pe la 8.20 deja majoritatea erau echipati si tropaiau in jurul hotelului dornici de plecare. De fapt cand am coborat in fata hotelului mi-am dat seama ca toti erau pregatiti…sa mearga la supermarket-ul din colt, sa faca aprovizionarea, ptr a nu se mai repeta scena foamei disperate din seara precedenta. S-a umplut magazinul de romani si binenteles ca le-am facut cu totii o mega-vanzare. Dan a facut rost de traseu si-am plecat impreuna cu prietenii nostri.

 

Traseu: D986 Remoulins-, Pont du Gard (vestigii romane), D6086 Nimes (centura)-D6113 Ales-D35-Camargue-Aigues Mortes – D570 Saintes- Maries de la Mer….

La Pont du Gard- descoperi civilizatia galo-romana pastrata in timp, restaurata pe alocuri dar in mare parte conservata asa cum a fost de la inceput, intrat in patrimoniul UNESCO in 1985. Acest apeduct a permis acum 2000 de ani locuitorilor din Nimes sa aiba apa curenta timp de aproape cinci secole. Podul are aprox 360 m lungime si 50 metri inaltime, pe trei nivele.

 

Cand am ajuns la Sant Marie, niste nori ingrozitori de ploaie si furtuna ne-au alungat de pe faleza. Din fericire nu ne-a atins ploaia. Oricum privelistea era de vis cu acei nori dramatici, dandu-ti posibilitatea de a face niste fotografii grozave. Am gasit unicul restaurant deschis pe toata perioada zilei, unde ne-am strans vreo 15 din grupul nostru, facandu-i fericiti pe propietarii restaurantului. La intoarcere am vazut pasarile flamingo in Delta Rhonului, cai salbatici si-un apus de soare splendid.

Seara au venit la noi in camera la un pahar de vin Bogdan si Razvan cu ale lor prietene, unde am  impartasit fiecare din trairile avute in toata aceasta perioada prin Provence.

Total tura 200 km.

Vineri 31 August 2012 – Ziua 7

Trezirea la 7.30. Deja mult mai lejer ca program. Bogdan a plecat spre tara asa ca am plecat singuri spre Avignon. Tarascon D986 –D2 Aramon. Langa castel, chiar la Pont du Avignon erau aliniate in jur de 15 motociclete din grupul nostru. Ne-am alaturat lor cu ora fixata de intalnire peste 2 ore ptr a avea timp sa vizitam castelul.

 

Chateau du Avignon azi in propietatea Conseil Général des Bouches-du Rhône, este inconjurat de 5 km de ziduri, servind ca resedinta papala timp de 68 de ani si avand in toata aceasta perioada 7 papi. Acest castel a inceput sa fie construit in anul 1309 de papa Clement al V-lea care a cumparat orasul contra sumei de 80.000 de guldeni de la Regina Ioana a Siciliei. A urmat o perioada lunga de adaugari de turnuri, gradini, sali sau anexe, care unele au rezistat in timp dar multe dintre ele au fost pierdute. Se pare ca dupa anul 1377 cand papa s-a mutat la Roma, au existat cate doi papi timp de aproximativ 35-40 de ani.

 

 

Mult faimosul pod din Avignon a fost construit intre anii 1177-1185 de un cioban pe nume Benezet. Din acest pod nu mai sunt in prezent decat 4 arcade, restul nerezistand in timp.

Dupa ce am parasit orasul Avignon (usor bulversati de toate soselele lor intortochiate) am plecat pe tura propusa de Razvan.

 

 

Traseu: D28 St.Saturnin Les Avignon-Pernes les Fontaines-D4 Venasque-Gordes-D901 L’Isle S.la Sorgue-D1 Caumont S Durance-D30 Nouves-St.Remy de Provence.

Din pacate vantul batea cu aprox 90 de km/h, ceea ce ne-a facut sa scurtam mult aceasta tura. Dan sigur ar fi continuat, dar eu am cedat. Ne-am intors in Tarascon unde am vizitat orasul si-am baut linistiti pe o terasa un vin roze din podgoriile Provençal-e. Cand le-am propus celor de la restaurant sa ne primeasca pe seara pe toti 35 ca sa sarbatorim incheierea turei, spre surprinderea noastra, si acest propietar de restaurant ne-a refuzat pe motiv ca suntem multi si se va face tarziu. Oare oamenii astia din ce-si platesc taxele si chiria?

Seara ne-am strans totii la doua restaurante din apropiere – zic doua ptr ca nu incapeam toti intr-unul singur, unde in sfarsit am stat laolalta si ne-am distrat destul de cuminte.

Am plecat fericiti, obositi dar multumiti de tot ce vazusem intr-o saptamana in Provence .
Desi poate initial am fost destul de sceptica in privinta reusitei unei vacante in care sa poata fi organizat un grup de 35 de oameni pe 22 de motociclete, acum la sfarsit trebuie sa recunosc ca – Tura 100 km.

 

Razvan Voiculescu – organizatorul escapadei noastre – a facut ca totul sa fie posibil in cel mai agreabil mod cu putinta. A incercat sa aiba cat mai mult grija de bugetul nostru, alegand niste hoteluri care sa-ti ofere necesarul dupa o tura obositoare. Participantii – unii cu multi km la bord, altii nu – s-au subordonat cerintelor lor ca niste prieteni vechi de ture.

 

 

Nu pot omite fetele, incepand cu cele care si-au condus propriile motociclete –

 

Luiza

 

       Catalina si

Liliana –

mergand prin ploaie, caldura si vant,  dar si pasagerele care au dat dovada de o rabdare si stoicism demn de consemnat aici.

si totusi…ar fi pacat sa nu spunem…La vie est belle !!!

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



8 Comments

  1. Matei Hablinschi

    October 29, 2012 @ 3:41 pm

    bravo Adina f frumos scris si facut…pozele excelente si mai vrem….

    Reply

    • adina

      November 09, 2012 @ 6:52 pm

      Multumesc tuturor ptr aprecieri. Inseamna foarte mult pentru mine, mai ales ca-i primul articol pe care-l scriu.

  2. andrei chica

    October 29, 2012 @ 4:01 pm

    super povestit. Cu o doza fina de umor, usor amar din cauza greutatilor fizice intampinate, dar amuzant si duios.

    Bravo, Adina!

    Reply

  3. andrei chica

    October 29, 2012 @ 4:04 pm

    Ps

    am uitat sa mentionez fotografiile. Minunate, nu stiam ca esti “de meserie” :)

    Reply

  4. Alexandru Elisei

    October 30, 2012 @ 6:37 am

    Foarte frumoasa naratia si excelente pozele :)

    Reply

  5. Carmen Croitoru

    October 30, 2012 @ 6:48 am

    Ai reusit sa ma faci coparticipant la traseu. Ai trait o experienta pe cinste, ti-ai depasit asa zisele “limite”. Ca sa fiu si comica, pot spune ca ai terminat stagiul de pregatire pt. iarna si acum esti deja in finala. Merci iubita-pozele sunt superbe, locurile pe masura. Astept sa vad pe unde aveti de gand sa bantuiti la vara si sa ma bucur de povestile voastre!

    Reply

  6. Oana Nicolau

    November 20, 2012 @ 7:51 pm

    Jos palaria, doamna! Frumoase randuri! Ar trebui sa te gandesti serios sa scrii…

    Reply

    • adina

      November 20, 2012 @ 8:04 pm

      Multumesc Oana! O sa incerc, dar imi trebuie subiecte frumoase ca acesta.

Lasa un comentariu

Dezvoltat de BECMedia