Am ajuns in sfarsit, dupa mai bine de 30 de ani, la Muzeul de Arta din Tulcea.

Am inceput incursiunea prin arta locala unde la parter am dat de pictorii contemporani: Neață, Ene, Poiată, Oancea, Gavenea fiul (unii dintre ei fiindu-mi cunoscuti de pe Fb).

La etaj descoperi arta orientala cu peste 300 de obiecte din secolele XVIII si XIX si cele 797 icoane romanesti neoclasice, realizate pe sticla sau lemn, toate acestea facand parte din patrimoniul muzeului din Tulcea.

In final descoperi pe rand cele 13 sali pline de picturi de bine cunoscutii clasici: Luchian, Andreescu, Țuculescu, Grigorescu, Aman, Petrașcu, Paciurea, Ghiață, Ciucurencu, Pallady, Tonitza, Han, Ressu, Steriadi, Iser si multi altii.

Cateva sculpturi in bronz de Oscar Han sau Ion Irimescu sunt  absolut minunate.


Nu-l stiam pe Iulian Olariu care-i prezent cu niste sculpturi in inox si care in opinia mea a copiat jenant de evident Pasarea Maiastra a lui Brancuși.

Apoi ajungi la cubiștii Brauner, Herman Maxy sau Mattis pe care-i intelegi sau mai degraba nu, dar care sunt prezenti si ei.

De la doamna pe care o intalnesti la intrarea in muzeu si care se vede ca este implicata total in ceea ce face, am aflat ca se poate „adopta” o lucrare ptr restaurare, apoi, odata finalizata operatiunea, in josul lucrarii va fi trecut numele celui care a finantat lucrarea de restaurare. Mai multe detalii aici https://aegyssus.ro/adopta-o-pictura-editia-a-ii-a/  O voi face si eu negresit, dar nu ptr numele meu ci ptr salvarea artei in general.

La cei 8 lei intrarea si prea putini vizitatori, te si miri ca muzeul isi mai permite sa tina salile luminate sau umidificatoarele in priza. Oricum, in caz de ajungeti pe aici, va garantez ca merita vazuta fiecare lucrare in parte.

Aici veti gasi o prezentare a fiecarei sali in parte: https://izi.travel/en/4cae-muzeul-de-arta-tulcea/ro#5ab1-sala-3/ro

Nota:

Pozele sunt facute cu telefonul, din acest motiv au o rezolutie foarte proasta.